.png)
Începând cu luna martie, comunicarea dintre părinţi şi grădiniţă devine chiar mai eficientă, datorită aplicaţiei mobile Kinderunity.
Cu ajutorul Kinderunity, părinţii pot accesa de pe telefonul mobil sau tabletă informaţiile legate de activităţile zilnice de la grădiniţă, dar şi materialele educaţionale şi pot interacţiona în orice moment al zilei cu educatorii. Meniul zilnic al copiilor poate fi consultat în modulul Nutriţie, iar Fişa Medicală conţine informaţii actualizate cu privire la cele mai recente investigaţii medicale, alergii sau tratamentul pe care îl urmează copilul. Momentele deosebite de la grădiniţă pot fi împărtăşite în Galeria foto.
La rândul lor, managerii de grădiniţe şi pedagogii beneficiază de o mobilitate mai mare în administrarea activităţilor interne şi educaţionale. Platforma uşurează managementul grădiniţelor prin funcţii financiare inteligente, fişe electronice ale copiilor şi angajaţilor şi rapoarte de activitate.
Versiunea mobilă a Kinderunity permite şi o organizare riguroasă şi mai rapidă a curriculei, prin calendare de activităţi, rapoarte şi statistici, iar consultarea părinţilor este posibilă cu ajutorul chestionarelor şi al funcţiei Chat.
Folosind informaţiile primite de la părinţi, educatorii realizează un Profil personal al fiecărui copil, reuşind astfel să îi valorifice potenţialul şi să asigure îngrijirea corespunzătoare la grădiniţă.
Părinţii care cred că folosirea platformei inteligente le va uşura comunicarea cu educatorii, pot recomanda Kinderunity reprezentanţilor grădiniţei.
Grădiniţele, la rândul lor, pot contacta echipa Kinderunity, care va oferi suport pentru introducerea datelor în sistem şi va susţine traininguri de utilizare a platformei pentru angajaţii noi.
Aplicaţia poate fi descărcată GRATUIT din App Store sau Google Play sau poate fi accesată prin website-ul app.kinderunity.com
Poți citi mai multe și pe:
Observatorul - O aplicaţie pentru mobil te ajută să ştii ce face copilul tău, la grădiniţă, în orice moment
Digi 24 - Aplicația mobilă Kinderunity în grădiniță
Mothers in the city - Aplicația pentru părinți cu copii la grădiniță
Sunt mamica.ro - 5 Gadgeturi care să te ajută să fii un părinte mai bun
Blog de părinți - Kinderunity un mare plus în comunicarea dintre părinți și grădiniță
Start-up.ro - Platforma mobilă și desktop care te ajută să știi ce face copilul tău la grădiniță
The trends - Kinderunity lansează aplicația mobilă
Bebelu.ro - Comunicarea dintre părinți și grădiniță, mai simplă datorită aplicației mobile Kinderunity